O altă poveste… (IV)

Intră în dormitor, se aşeză în genunchi şi-i sărută picioarele. Îşi aşeză capul în poala ei, iar ea îşi trecu degetele lungi şi subţiri prin părul  lui.

– Iartă-mă! De o mie de ori iartă-mă! Am ajuns să mă urăsc pe mine, dar pe tine n-am încetat niciodată să te iubesc!

– Nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi, nici nu vreau să mai ştiu! Îmi doresc doar să uităm ultima perioadă şi să revenim la cum am fost.

– Nimic nu m-ar face mai fericit… Vreau să mă ierţi şi să mă laşi să te iubesc în continuare!

Sofia îi acoperi buzele cu degetele ei. Îl sărută pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe gât, încercând parcă să-i acopere fiecare părticică a chipului cu sărutările ei! Tudor o luă în braţe şi o întinse pe pat. Îşi plimbă mâinile mari şi neobişnuit de moi pentru un bărbat peste trupul ei. Treptat, toată tensiunea acumulată în ultima perioadă se transformă în pasiune. Uitau să mai respire, captivaţi în vâltoarea atingerilor şi sărutărilor, erau un singur trup, o singură minte şi-o singură inimă care batea acum mai repede ca niciodată, iar bătăile parcă fredonau un cântec de dragoste. Se redescopereau, aşa cum se descoperiseră fix cu un an în urmă. Cine-ar fi crezut că aniversarea lor mult aşteptată îi va găsi mizerabili şi nefericiţi si apoi îi va uni într-o împăcare mai dulce ca râurile de miere ale Raiului… Târziu în noapte au adormit îmbrăţişaţi, fericiţi, eliberaţi şi mai uniţi ca niciodată.