Ziaristă???–Just a bad joke

Spre ruşinea mea, deşi ar trebui sa învăţ cu simţ de răspundere la ISMM, eu stau şi-o ard dubios la TV. Aşa am ajuns pe Antena 1, la emisiunea lui Capatos, unde scandalurile sunt nelipsite. Ce-am văzut mai devreme m-a scos din sărite! Ştirea, dacă o pot numi aşa, a fost legată de Oana Lis sub titlul “O.L. e lesbiană?”. Se pare că o domniţă cu pretenţii de ziaristă a scris un articol pe tema asta. Sursa ştirii şi felul în care a pus problema când a fost întrebată de ceea ce a scris, m-au făcut să-i doresc acestei femei multe şi neplăcute…

Totul a pornit de la o poză făcută în club, în care Oana Lis apare alături de o prietenă. Fotografia a fost postată de soţia fostului primar al Capitalei pe contul ei de Facebook. De aici, Alina Erimia, autointitulată în mod nefericit ca fiind jurnalistă, a creat o super poveste demnă de premiul I pentru cea mai imbecilă imaginaţie. Iată: “Oana, soţia fostului primar al Capitalei Viorel Lis, s-a mângâiat[cum poţi deduce asta dintr-o poză???] şi s-a sărutat[eu nu văd nici o limbă, nici măcar o "alipire" de buze-poza e mai jos] cu o prietenă într-un club. Chiar dacă acum este măritată cu acte în regulă, Oana Lis nu are nici o jenă să iasă în weekend la club cu fetele şi să-şi facă de cap[de când plm ţine ziaristu lecţii de morală?nu e cazu' aici]. Soţia lui Viorel Lis a făcut-o însă lată la ultima ei ieşire într-un local de fiţe[tot din poză reiese tipul clubului?geezz] cu prietenele, unde a făcut show lesbi cu o blondă[frateeee!!!câtă precizie!!!], spre deliciul bărbaţilor din jur[cool!citeşte gândurile presupuşilor bărbaţi printr-o poză!]. Total dezinhibate, cele două fete au dansat lasciv[să mori tu?ce cuvinte mari ştii!], s-au mângâiat şi, la un moment dat, chiar s-au sărutat[invidioaso!!!]. În tot acest timp, fostul primar al Capitalei îşi aştepta liniştit nevasta acasă['oi fi fost tu cu Lis în pat să vezi dacă îşi aşteaptă femeia liniştit sau agitat], fără să-şi facă probleme. „Lis nu e gelos. Mă lasă să merg cu prietenele la club. Aşa ne distrăm noi”, a declarat Oana pentru Click[nu, n-a declarat nimic!pură invenţie!]! “.

Contactată telefonic, inteligenta asta susţinea sus şi tare că Oana nu trebuia să pună poza asta pe net, că e imoral, ca oricine o vede înţelege ce-a inventat înţeles ea etc. Tăria şi indignarea cu care îşi susţinea afirmaţiile m-au lăsat mască! I-aş face atât de multe răutăţi acestei fiinţe brainless…pfff! Ce-i şi mai tragic e că sunt multe ca ea care ocupă un scaun în diverse redacţii şi pe cărţile lor de vizită scrie “ziaristă” sub nume. PENIBIL! Şcoala de supt pula jurnalism pe care au făcut-o e în baie, cu paznicii! E inutil să vorbim despre chestii stupide gen verificarea informaţiei din trei surse[valabil pentru orice tip de ştire, indiferent că e pentru un tabloid], informare corectă, obiectivitate[nu e cazul de editorial, că probabil tăntiţa asta nu ştie ce-i aia] etc.

Mai jos e poza de pe facebook şi poza cu cea care a scris articolul[e cea cu fustiţă, cealaltă e tot "ziaristă" şi amândouă cântă...lovi-le-ar fulgeru'!]

 

 

 

Prinţesa pune osu’ la treabă

Admir oamenii care au început să producă de timpuriu şi au reuşit să îşi satisfacă singuri nevoile din punct de vedere financiar. Eu am fost mai bolovan şi am ţinut toată viaţa mâna-ntinsă la părinţi. Am avut o rătăcire undeva prin clasa a 9a sau a 10a când m-am dus la Orange şi am împărţit fluturaşi pe stradă. Nu m-a ţinut decât vreo 5 zile. Stăteam câte 3-4 ore după şcoală şi îngheţam de frig pentru câţiva bani pe care îi cheltuiam la fast food in aceeaşi zi. Mi-am revenit după aceea la vechile obiceiuri şi nu mi-am mai bătut capul cu astfel de îndeletniciri nebune. Până în vara asta, când am “onorat” cu serviciile mele Caravana HP de la Mamaia. Banii ca banii, dar distracţia a fost răsplata supremă pentru 2 zile de împărţit fluturaşi.

Acum am ajuns definitiv în Bucureşti. Am văzut că e complicat cu “managementul” banilor când vine vorba să achiţi şi dările şi nevoile şi viciile şi tot. Banii primiţi de la părinţi nu vor fi niciodată suficienţi pentru un student ca mine şi asta pentru că e aiurea să stai cu bani în portofel şi să nu-i cheltui, chiar dacă  mănânci din borcan vreo săptămână. Aşa că am ajuns la concluzia că n-ar strica să produc şi eu niste bănuţi. M-am angajat aşadar la HP ca promoter. Stau în magazin, în picioare, 3 zile pe saptămână şi ajut clienţii să facă cea mai bună alegere când cumpără un produs HP. Banii sunt mai mult decât suficienţi şi satisfacţia că în sfârşit câştig niste bani pe propriile puteri.

Aşadar, prinţesa a pus osu’ la treabă!

Cronică de studenţie

Mi s-a părut irelevant să scriu un post despre “cum e la facultate” încă din primele zile, pentru că e nevoie de mai mult timp ca să te prinzi cum merg treburile. Ei bine, a trecut o lună. M-am bucurat de la început şi încă mă bucur de orarul lejer pe care îl am. Weekendul meu ţine de joi de la 13 până luni la 14:D! Da, invidiaţi-mă! Legat de profi nu ştiu ce aş putea spune:-?? Ah! ba da, ştiu-îi mulţumesc cerului că n-o am pe doamna profesoară care mi-a fost supraveghetor la examen-cei care au fost în R3 mă înţeleg:D Nu, nu am onoarea de a învăţa “meserie” de la vedetele facultăţii-Lucian Măndruţă şi Robert Turcescu, dar cred că încadrarea profesorală pe care o am e foarte bună. N-aş vrea să fac nominalizări şi topuri de genul “profu’ X sucks”, deşi e clar că există astfel de preferinţe.

N-o să mă lansez în tot felul de afirmaţii legate de facultate, nici de bine, nici de rău. Mie una îmi place FJSC-ul, mă bucur să am ales şi am intrat aici! Cel puţin deocamdată:D Sper să înceapă să se-ntâmple lucruri ca să am ce povesti:p

High feelings

*** Iubirea te înalţă, iubirea te coboară, iubirea îţi dă aripi, iubirea te omoară. Nu mă ucide, iubeşte-mă! ***

«…iubirea..ca si fericirea, ca si alte multe lucruri, este relativa…are multe definitii in functie de cum o percep unii, cum o simt altii…nu stiu cine are dreptate, cine nu…pot fi de acord cu ei sau imi pot forma o alta opinie..dar stiu sigur ca iubirile nu sunt niciodata la fel…pentru ca tu esti acelasi, cel care iubeste, dar cel pe care il iubesti e altul…si dintre aceste iubiri atat de diferite, unice prin intensitatea sentimentelor, prin trairile pe care le-a sadit in intreaga ta fiinta, cum poti sti care e cea adevarata? nu stiu nici eu…poate nici tu nu stii…poate vei cunoaste eternitatea si tot nu vei afla…de ce sa regreti?de ce sa nu te bucuri de puritatea sentimentului de iubire, in loc sa te chinui sa afli raspunsul la aceasta intrebare?daca e sa fie, vei sti sigur…daca nu, nu…si poate ca maine voi intalni pe cineva alaturi de care sa cunosc alta iubire…si nu voi mai gandi la fel…sau poate vei fi tu in locul meu…;)» —- Asta scriam eu  acum aproape 2 ani pe un forum, ca răspuns la un articol intitulat «Iubiri adevărate?». Nu mi-am recunoscut ideile atunci când am recitit pentru prima dată aceste rânduri. Însă mi-am păstrat şi acum convingerea că iubirile nu sunt niciodată la fel.  Ceea ce mi se pare greşit în spusele mele de la 17 ani este faptul că eu, cel care iubesc, sunt acelaşi, cel pe care îl iubesc e mereu altul, de aceea iubirile sunt diferite. Wrong! So…un articol în care mă voi contrazice cu mine cea de acum 2 ani, pe tema unicităţii iubirii;)

Este clar că oamenii se schimbă. Este la fel de clar că ideile şi parerile oamenilor se schimbă. Este poate mai puţin clar că până şi sufletele oamenilor se schimbă. Este deci clar că modul şi capacitatea de a iubi a oamenilor se schimbă. De aceea iubirile sunt diferite. Mă enervează oamenii care spun că nu poţi vorbi de iubire până nu ajungi la o anumită vârstă. Eu pot să spun că am iubit si la 12 şi la 17 primăveri, aşa cum reauşeam eu să percep sentimentul ăsta la anii ăia. Mi se pare o prostie să cataloghezi iubirea şi intensitatea trăirilor ei după vârstă, după nivelul de maturitate sau alte asemenea criterii. Revenind însă la ideea de unicitate, cred că iubirile sunt diferite şi pentru că oamenii se schimbă. Sunt convinsă că pot iubi la un moment dat un om într-un fel, iar peste ceva timp să-l iubesc în alt fel. Eu sunt tot eu, el e tot el-asta ca să combat ideea mea din trecut. Iubirea faţă de un om poate trece de la un stadiu la altul şi astfel se poate schimba sau poate înceta într-un punct şi reînvia mai târziu, într-o altă formă.

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca exista sase tipuri de iubire! Iata-le:

Iubirea bazata pe prietenie – esti genul de persoana care vede in partenerul de viata cel mai bun prieten, pentru tine cel mai important lucru intr-o relatia este loialitatea si increderea, iei lucrurile incet, iti doresti sa-ti cunosti foarte bine partenerul inainte de a trece la nivelul urmator.

Iubirea posesiva – esti dependent de persoana iubita, iti place sa detii controlul in relatie, iar atunci cand nu mai esti in centrul atentiei esti extrem de deprimat, apelezi la tot felul de trucuri prostesti pentru a atrage atentia partenerului.

Iubirea altruista – tot ce-ti doresti intr-o relatie e sa-si faci partenerul fericit, incerci sa rezolvi orice problema care ar putea strica armonia din cuplu, esti loial si atent la nevoile celuilalt, oferi tot ce ai de oferit fara a astepta nimic in schimb.

Iubirea romantica – te gandesti numai la cel pe care il iubesti, simti o puternica atractie sexuala pentru el, esti gelos si ai o nevoie constanta de demonstratii de iubire din partea celuilalt. Acest gen de iubire dureaza de obicei cateva luni, rareori ani.

Iubirea rationala – esti extrem de atent atunci cand iti alegi partenerul, nu-ti plac lucrurile siropoase, esti direct, poate prea direct si prea putin romantic. Vrei sa ai langa tine o persoana care sa-ti semene din multe puncte de vedere.

Iubirea teatrala – esti atent doar la propriile tale nevoi, fericirea ta e cel mai important lucru. Nu-ti place sa-ti iei angajamente pe termen lung, esti mai mult genul care zboara din floare-n floare, te pricepi la vorbe frumoase, replici romantice, dar esti extrem de neserios.

Citeste mai multe despre acest subiect pe www.intimatemedicine.com.

Cum îşi petrec tinerii timpul-de la virtual la real

Aşa cum zicea o cunoscută melodie, în România e “foame de bani”…la mine e “foame de scris”. M-am tot gândit la un subiect, pentru că nici scrisul ăsta nu e aşa, la mişto. Am găsit interesant să scriu despre lucrurile care îi preocupă în special pe tinerii de vârsta mea…şi nu numai.

De când sunt în Bucureşti, mama mă tot întreabă ce fac toată ziua aici. Eu îi răspund mereu la fel-”nimic!”. Ea nu înţelege de ce nu ma întorc acasă, dacă tot pierd vremea prin capitală. Eu nu am bunăvoinţa să-i explic că acest “nimic” pe care îl practic aici ascunde de fapt nişte activităţi…activităţi care tind să cred că, general vorbind, constituie modul de viaţă al tinerilor. Şi anume…

Acum câţiva ani, când ştergeam praful de pe băncile şcolii generale, preocuparea tinerilor era calculatorul şi internetul. De la Sims, la Red Alert, la Mirc, la Messenger şi tot aşa, ajungându-se astăzi la hi5, facebook, matrimoniale, YouTube/YouPorn, games online etc., evoluţia e evidentă. E inutil să dezbat problema pe care o ridică această lume virtuală în rândul tinerilor, m-am plictisit de asemenea discuţii. Ideea e că acest mod de a petrece timpul e foarte bine înrădăcinat în viaţă noastră, aşa încât e greu, aproape imposibil să ne debarasăm de acest obicei. Soluţia mai eficientă şi mai uşoară nu e să “exterminăm” internetul, ci să-l utilizăm cu măsura. Cred că totul stă în a avea nişte limite, nimic mai mult. Am observat că şi acest bad habit se diminuează, ajungând la dizolvare pe măsură ce te maturizezi. Dacă altă dată uitam să mănânc pentru că eram mult mai preocupată ca personajele mele din Sims să facă asta sau dacă pierdeam noţiunea timpului pentru că vrăjeam cu nesaţ pe Mirc, acum mă limitez la câteva ore petrecute pe net, uneori nici nu mai intru. Eu cred că e de bine treaba asta şi-mi place să cred că e un fenomen general în rândul celor ca mine.

Întrebarea următoare e previzibilă-”Cu ce-ţi umpli timpul pe care altă dată îl pierdeai pe mess?”. Răspunsul îl dau tot la general. Viaţă e împărţită în nişte etape. Cea de la 20 de primăveri te surprinde cu o serie de modificări, unii le spun simplu “maturizare”…Ei bine, cred că una dintre aceste schimbări vizează un aspect important, cu legături în mai multe planuri. Mai exact, nu ne mai încântă să stăm cu iubitul/iubita de vorbă pe internet, făcând schimb de hi5 şi excelând în commenturi subtile. Suntem însă mult mai interesaţi să ne petrecem cât mai mult timp real cu el/ea. În parc, la film, în faţa blocului, la terasă, oriunde, atât timp cât suntem amândoi, totul e ok. Setea de a ne descoperi unul pe celălalt face parte din descoperirea lumii şi a vieţii în sine, descoperire care nu se sfârşeşte practic niciodată. Uneori rămâi surprins de cât de stupid trece o sâmbătă seară, fără să fi făcut nimic cool! Cine n-a experimentat asemenea trăiri şi n-a avut “fermă de fluturi” la purtător, va exclama intrigat “ciudaţilor!!!”…ah!cât îmi place să fiu “ciudată” la modul ăsta!

Am exclus în mod intenţionat din discuţie tipul “party animal” de petrecere a timpului şi nici n-am vrut să dezvolt teoria chibritului despre citit romane şi jucat şah…despre aceste lucruri şi multe altele în episodul următor;)

Revenire

După o lungă absenţă-în care sunt sigură că mi-aţi dus dorul[NOT!]-revin pe blog cu noutăţi picante, un suflu nou şi un stil proaspăt![ya, right!]

Mă gândeam zilele astea că dorinţă cea mai arzătoare pe care am avut-o în ultimul an s-a îndeplinit. Mai exact, toata clasa a 12a visam să ajung in ziua de 1 august 2009 şi să am zâmbetul pe buze. Ziua asta a venit şi m-a găsit aşa cum voiam-fericită că finalul mi-a adus linişte-am intrat la FJSC! Acum, când totul s-a terminat, mi-am dat seama de nişte lucruri. În primul rând am realizat că bacul e un examen de rahat. Argumentele sunt multe, n-are rost să le înşirui, dar zic asta mai mult pentru că am văzut cât de mult contează-deloc! În cazul în care aplici la o facultate unde admiterea e pe bază de dosar, contează media de la bac, până într-un punct. În cazul în care ai examen separat, e total nesemnificativ. Nu m-a întrebat nimeni în mod special cu cât am terminat şi nici n-o să mă mai întrebe vreodată=>bacul NU este “examenul vieţii”, nu vă pierdeţi vremea tocind ca proştii pentru note mari, mai bine preocupaţi-vă de admitere şi de lucrurile care ştiţi că vă vor trebui mai departe!!! Eu una regret timpul pe care l-am folosit altfel decât pentru FJSC.

În al doilea rând, ordinea descrescătoare a mediilor de admitere iar nu e mare scofală. Da, vorbeşte o frustrată:))[[again-NOT!]] Mă enerveaza cumplit oamenii care sunt interesaţi de locul pe care te-ai clasat la examen. Cine naiba te va întreba câţi ai avut în faţă sau în spate, ce număr era în dreptul numelui tău sau în primii câţi ai intrat?!? Nimeni! Important e ce faci după ce începe facultatea! E mai trist să intri primul şi să ajungi ultimul, decât să intri ultimul şi să te ridici. Cred că importanţa asta exagerată dată “clasamentului” e o hibă tipic românească… Şi am mai observat ceva-problema nu se pune dacă ai intrat la buget sau la taxă, ci dacă ai intrat la zi sau la ID! Aşa că nu vă lăsaţi impresionaţi de locul pe care aţi intrat, nu va rămâne acelaşi până la final.

Ar mai fi un “în al treilea rând”, nu foarte “consistent”, legat de experienţa în sine a unei veri petrecute cu examene şi admiteri. E frumos! E frumos când te duci la primul examen fără pic de emoţii, cu un calm nesimţit, de parcă nici nu te interesează facultatea-cum a fost la mine:D. E frumos când ajungi să îţi cunoştii “amicii virtuali” de pe forum, să schimbi primele impresii şi să îţi doreşti şi mai mult să intri ca să ajungeţi colegi…

Trăgând linie, constat că până la urmă fiecare lucru are importanţă sa, mai mică sau mai mare, de durată sau nu. Toate la un loc constituie experienţă, care este cel mai brutal dintre profesori…dar, Doamne, cum te învaţă!!!

Impresii de călătorie(IV)

~Un post «de bine» despre Bucureşti~

Am impresia că toate vorbele astea gen «Bucureştiul e jalnic, e mizerie, e câini, e praf, e trafic, e e e e» au devenit clişeistice. Nu, nu m-am transformat într-un brav apărător al capitalei. Recunosc nenumăratele minusuri care fac din acest oraş un clovn trist, pe care toţi îl arată cu degetul şi îl huiduiesc. DAR!…

Întotdeauna mi-a plăcut Bucureştiul, din diverse motive, multe subiective. Dat fiind faptul că oraşul meu natal este destul de mic, lucru enervant când ajungi să nu mai poţi găsi vreun loc în care să nu întâlneşti măcar o faţă cunoscută, capitala mă atrage tocmai prin faptul că oferă diversitate. Este inutil să înşirui aici exemple. Nu poate nega nimeni că Bucureştiul are teatre, puburi, parcuri, magazine, cafenele, muzee etc. pe gustul fiecăruia. Poate că uneori ar fi bine să fim atenţi şi la partea plină a paharului…pentru că e complexă şi are multe aspecte…

Summer vintage fair

Fatidica zi de 13, iunie mai exact şi 2009 chiar, m-a prins în capitală. Micul Paris a găzduit în aceeaşi zi două evenimente care mi-au umplut sâmbăta altfel decât clasicul trafic, praf etc. SUMMER VINTAGE FAIR s-a dovedit a fi o expoziţie de haine şi accesorii handmade, retro sau vintage, unde cuvintele de ordine au fost «intim şi plăcut». Din câte am înţeles, n-a fost prima escapadă a organizatorilor, Hanul cu Tei din Centrul Vechi fiind gazda primului eveniment de acest fel. Pentru cea de-a doua ediţie a fost ales Ota ca locaţie. Mi-a plăcut să văd artiştii la un loc(,) cu operele lor. Îi admir sincer pe cei care au atâta răbdare şi migală pentru a răsuci de n ori o sârmă colorată, pentru a picta un nasture cât unghia sau pentru a lipi zeci de biluţe. Poate nu-i atât de greu, dar nu-i sigur la îndemâna oricui. N-am fost la fel de încântată de cei care au dat iama-n cuferele lu’ mă-sa mare şi-au scos la vânzare ce-au găsit. Sau poate sunt doar cârcotaşă şi n-am înţeles eu cum e cu stilu’ vintage/retro…Anyway, foarte bună idee, foarte frumos! Voi regreta mereu că nu mi-am luat inelul cu buton de tastatură, gentuţa croşetată cu Hello Kitty şi rochia vaporoasă cu imprimeu superb:(

Street Delivery

Dacă mai devreme vorbeam de chestii intime şi plăcute, cuvintele de ordine pentru acest eveniment sunt «zumzet şi culoare». Strada Arthur Verona, de al cărei nume urechile mele s-au îndrăgostit, a fost trasformată într-un traseu cultural-pietonal, cu ocazia ediţiei a patra a evenimentului urban de arhitectură şi arte Street Delivery. Noroc de Radio Guerrilaa, că aşa am aflat de acest event. Am văzut tineri cu valenţe actoriceşti, copii mulţi prinşi în diverse activităţi, adolescenţi îndrăgostiţi de muzică, clătite, ţigani vânzători de accesorii superbe, limonadă, ţoale, turtă dulce etc etc etc. M-a amuzat şi încântat faptul că în acelaşi oraş, pe aceeaşi stradă, făcând aceleaşi lucruri, oameni de toate felurile( rockeri, ţigani, businessmeni, bunici, piţipoance etc) au reprezantat practic acest viu manifest.

Este şi verde!

Da! Este! Doar că oamenii refuză să-l vadă. Lucrurile din jurul nostru sunt aşa cum le percepem noi. Şi obişnuim să percepem doar partea urâtă şi tristă a lor. E mai simplu, poate…Lumea se plânge în mod constant de cenuşiul blocurilor comuniste, de mizerie şi praf, de tot ceea ce înseamnă Bucureşti. Citisem, dar am uitat exact unde, un articol pe un blog în care autorul spunea ceva despre cât de aiurea e Drumul Taberei. Nu ştiu alţii ce cred, dar eu cât am mers prin această zonă, printre blocurile gri, am văzut destul de mult verde. Şi asta m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva românul s-a născut nemulţumit şi indiferent ce-ar fi, nemulţumit rămâne. E drept, nu toţi au în faţa scării şase plopi uriaşi care să le umple retina de verde. Dar ar putea să se bucure uşor de natură, dacă şi-ar coborî fundul din maşină şi l-ar urca pe o bicicletă, dacă în loc de drumul zilnic prin trafic către supermarket ar alege drumul către parc, dacă în loc să împingă căricioarele cu mici şi bere prin parcările aglomerate, ar împinge un măr în gură pe o bancă la umbră. Am fost week-endul ăsta şi prin Cişmigiu. Superb!

 

***Am sărit intenţionat peste III la numărătoare[Impresii de călătorie III]. Îl voi scrie curând.

O să ne fie dor…

 

Îhmmm…cu asta mi-am ocupat timpul în ultima vreme…cu terminarea liceului…

“Nu, acestea nu se pot uita usor
Niciodata nu se sting, nu mai mor.
Hei dumbravi de vise si castani,
Vint, nisip si optsprezece ani.”

Eterna întrebare

Ajungem de nenumărate ori în punctul în care trebuie să alegem, trebuie să luăm o decizie. Imposibilitatea de a opta pentru toate variantele de alegere, ne face să ajungem, fie că vrem sau nu, să ne punem aceeaşi eternă întrebare: «Ce-ar fi fost dacă(…)?». Uneori, întrebarea aceasta e sinonimă cu regretul, alteori nu.

E ceasul regretelor. E vremea întrebărilor eterne. Mă-ntreb obsesiv şi mă voi întreba multă vreme de acum încolo, cum ar fi fost viaţa mea dacă nu mă răzgândeam şi alegeam să plec în Anglia la facultate. Nu ştiu ce-mi rezervă viitorul nici în condiţiile unei facultăţi în Bucureşti, dar e mult mai uşor de imaginat/ghicit. Ştiu, sunt mulţi cei care nu ar rata o astfel de ocazia, dar nu au posibilităţi. Deşi…sistemul de aplicare şi tot ce implică studiul abroad, mai ales pentru cetăţeni ai UE, este bine organizat şi ofertele sunt făcute şi pentru cei care nu au suport financiar de acasă. Anyway, la mine Anglia a fost un vis, vis interzis la început, pentru că ai mei mergeau pe sistemul «Ce, numa’ copiii de miniştri ajung să înveţe în străinătate sau copiii foarte deştepţi, iar la tine nu e cazul…Ia-ţi gândul!» Ironia din toată povestea asta face că după ce eu m-am lniştit cu plecatu’ în Anglia, s-a convins mama de şansele şi tot ceea ce mi-ar oferi o facultate din Londra şi a devenit ea cea care îşi dorea să plec. Din diverse motive am ales să-mi văd de FJSC-ul meu, de Bucureşti şi Bac şi să renunţ la visele cu accent britanic. Timpul nu-i pierdut, dar decizia nu mi-o schimb. Însă întrebarea eternă «Cum ar fi fost dacă plecam to study abroad?» răsună ca un ecou în mintea mea…

…Şi dacă aţi ales ce eu n-am mai vrut să aleg, send me a postcard…«From England, with regrets»

Despre OO, vagaboante, motani şi….the «s» word;)

~Anu’ ăsta, Paştele n-a fost pentru mine decât prilej de vacanţă şi implicit fun&sleep.~

Rămasă cu sisu’ acasă, fără babaci, am mai învăţat câte ceva despre bucureşteni…Mno, nu ştiu alţii cum sunt, dar unii dintre ei sunt prin excelenţă vânători de femei frumoase. Şi dacă s-ar putea ca acele femei să fie numa’ pentru plăcerile lor ocazionale, ar fi perfect. Dar ce te faci când ea e dorită de mai mulţi «berbanţi» şi te afli pe nepusă masă în competiţie cu ei?! O dai nasol!…că d’aia eşti bucureştean…şi aplici sistemu’ «Elena, de ce eşti vagaboantă?»…WTF??!?Adică…tot io?:-o:-o:-o

Aceeaşi sisă e..sau mai degrabă fu..mândră posesoar de 2 mâţe şi-un motan. Motanul mi l-a adus mie, iar eo acu’ sunt mămică de doi motani total diferiţi, care nu se împacă deloc! All day stau după cozile lor, unu mârâie şi scuipă, altu’ miaună şi se agită. Doamne, unde-am greşit?! Discuţie dintre cei doi:  [Tom]-Ce dreacu’ cauţi aici?Iar a venit ţiganu’ ăsta de la BUCArest să mă disturbeze pe mine!Mrrr!

                               [Nero]-Te dreacu’, ce eşti moldovean prost?! Nu te mănânc dacă stau şi io cu tine, că şi-aşa eşti gras şi-mi stai în gât!

                                [Tom]-Cum???Ai venit de tot?Adică te muţi aici? Bă coaie…nu coaie, ca nu le mai ai…deci bă bulan*****, tu vii în casa mea ca să-mi ocupi mie locu’ de prinţ?

                                [Nero]-Măi mustaciosule, fi-ţ-ar coada aia păroasă! Ce nevoie am eo de locu’ tău de prinţ castrat? Hai sictir!

                                [Tom]-Bine, tuciuriule! Să de-a dreacu’ de nu stau numa’ p’afară şi ma zburlesc la toţi din casă, ca să vadă că nu te suport şi să te alunge, agariciule!

                                [Nero]- Bine, mă umflatule! Dormi tu ca bou p’afară, că dorm eo în casă, la căldurică. Şi io mă fac băiat bun, torc şi mă alint..şi-om vedea noi care pă care!  »

*I-am auzit eo, pe bune!

Că tot vorbiră motanii ăstia de coaie şi de OO, azi am realizat că eu n-am ciocnit nici un ou Paştele ăsta…Măcar voi să fi făcut asta, aşa că vă spun din suflet «Ciocni-v-aţi OOle!». Eu m-am ocupat de altele…Am experimentat un…experiment. Vă zic doar concluzia…Chiar dacă te picuri cu ceară pe deşte de Înviere şi eventual, numa’ eventual, îţi vin şi gânduri d’alea…sexu’ n-o să fie la fel de ferbinte ca ceara;) Şi nici dacă mergi să te-nghesui ca tot creştinu’ să iei lumină, n-o să ai parte de un altfel de sex…tot pe întuneric e mai mişto:)

Mno, its time 4 bed! Nero s-a tolănit pe mâna mea stângă şi nu mă mai lasă să tastez aşa că vă las…Ah, cum era aia?!:-?–«Boys, good night…Ladies, good morning!»…Yeah, nvm:-j