Before za big trip

Ascult Jay Z feat. Beyonce – „Forever young” si ma gandesc la ce va sa vie! In Bucuresti a dat prima ninsoare si, cliseistic sau nu, e cam trist sa iesi din casa, sa mori in trafic de nervi si sa-ti inghete popoul in statia de RATB. Asa ca mai bine… mai bine plecam noi la munte!:D Negrila, ai schimbat prefixu si-ai adus si zapada in capitala!

Bagaje n-am, bani momentan nu, dar am un chef nebun sa plec, sa urc la cucuietii din munte, s-o ascult pe Beyonce cum zice ea din gurita „forever young”, sa radem azi cum n-am mai ras niciodata si maine sa radem iar mai tare ca azi! Ah, plecam cu trenuletul! E un detaliu important, desi nu conteaza drumul ci destinatia, dar avand in vedere ca n-am mai mers cu trenul de vreo 2-3 ani, va sa fie fun fun fun! Caprele montane merg, in sfarsit, la munte, unde le este locul:))

Prea putina lume cunosc din toti cati au sa se adune pana diseara la Busteni, dar ce conteaza, Jean boxeaza, distractie sa fie! ATAT! De imprietenit ne vom imprieteni cu tontii dupa 2-3-4 cani de vin fiert si-o cafteala cu bulgari, ca oameni suntem! Nu stiu cat de mult vom mai pune pret pe „spiritul si caldura Craciunului” dupa consumul diverselor lichide magice, dar vom face sigur din weekendul asta o amintire de iarna de neuitat…sau poate de uitat, ca de la prea mult alcool ti se mai rupe filmu’, caci da, oameni suntem!

Conteaza prea putin etichetele si chestiile protocolare, important e sa ne simtim bine, in functie de ce inseamna pentru fiecare acest bine(pentru unii o damingeana cu vin, pentru altii un porc de lapte la gratar, pentru altii sa-si vada prietenii aproape). Iar daca dupa acest weekend prietenii(vechi si viitori) vor avea un zambet pe fata cand isi vor aminti de Cabana fara nume, inseamna ca a fost cum trebuie si cuvintele sunt de prisos. Of tu fata, iar te-ntinzi la barbologii si nici nu te-ai apucat de bagaje!!!

LE: Stay forever young, Negrila!!! LMA!

Vreau…

1. Vreau un sufleţel…

2. Vreau să-l dau pe-al meu la schimb!

3. Vreau să-mi încânte retina, fizic vorbind

4. Vreau fiu frumoasă…şi pentru el vreau să fiu cea mai frumoasă!

5. Vreau să fie dependent de mine

6. Vreau să fie drogul meu, să mi-l administrez în doze maxime, zilnic…

7. Vreau să mor la 80 de ani de supradoză de el!

8. Vreau să fie doar al meu!

9. Vreau să fiu tot ce vrea!

10. Vreau să mă alinte, să mă scarpine pe burtică şi să-mi maseze labuţele picioruşele!

11. Vreau să-i gătesc!

12. Vreau să mă răsfeţe cu flori şi ciocolată!

13. Vreau să adorm pe canapea, dumincă seara, cu capul pe pieptul lui!

14. Vreau să mă privească atunci când dorm!

15. Vreau să mulţumească Cerului că m-a găsit!

16. Vreau să-i mulţumesc în fiecare zi că există!

17. Vreau să mă enerveze şi să mă calmeze cu un sărut

18. Vreau să fie gelos şi posesiv, dar să nu recunoască asta, spre amuzamentul meu

19. Vreau-l iubesc mai mult decât pe mine!

20. Vreau să simt că mă iubeşte!

21. Vreau să se trezească în braţele mele

22. Vreau să ma trezească(,)cu o partidă de sexuţ light, ca o cafea cu alintaroma

23. Vreau să avem glumele noastre şi-acea înţelegere din priviri

24. Vreau să mi se zbârlească blăniţa când iese gol şi ud din duş

25. Vreau să fie bărbat!

26. Vreau să mă suprindă măcar o dată pe săptămână

27. Vreau să citim împreună aceleaşi cărţi pe care să le discutăm

28. Vreau să transpirăm amândoi pe masa din bucătarie în timp ce se arde friptura în cuptor

29. Vreau să petrecem Revelionul doar noi doi, într-o cameră la munte

30. Vreau să aparent indiferent, dar de fapt profund

31. Vreau să îl invidieze prietenii pentru că mă are

32. Vreau să ne privim ore în şir, ascultând muzică

33. Vreau să-mi cunoască fiecare centimetru al corpului meu

34. Vreau să-mi accepte nebuniile

35. Vreau să-mi tempereze pornirile absurde

36. Vreau să mă facă să plâng, apoi să mă ducă pe culmile fericirii

37. Vreau să plece o lună şi-apoi să se întoarcă şi să râmână pentru totdeauna

38. Vreau să mă lase să decorez casa

39. Vreau să se îmbrace cu stil

40. Vreau încă 40 de “vreau”!

Cam atât vreau la ora asta:-? Nu cer mult! Sunt numai chilipiruri…şi tot ce vreau, dau la schimb! N-accept bonuri de masă:|

LE: Şi ca o mică precizare, mă mulţumesc şi cu mai puţin, dar nu vreau să recunosc[-x

 

 

 

O altă poveste…(VI)

Văzu pe noptieră o foaie pe care recunoscu scrisul Sofiei. “Te iubesc… dar doar pe tine! Farewell, my monkey man!” Cuvintele «doar pe tine» erau subliniate. Alături de bilet găsi telefonul lui. Era evident… Luă mobilul şi văzu în inbox, la mesaje deja citite, un sms primit dimineaţă devreme – “Vin spre Bucureşti! Abia aştept să ne vedem, cum am vorbit. Te pup!”

* * *

Timp de o oră s-a plimbat ca o stafie prin casă. Era furios… furios pe Sofia că decisese pentru el, furios pe fosta iubită că i-a dat mesaj, furios pe el că era un nenorocit! Deschise sertarul de la birou şi scoase din el o cutiuţă din saten brodată cu fir de argint. Zâmbi amar imaginându-şi cât de frumos i-ar fi stat Sofiei cu inelul acela, cu degetele ei lungi şi delicate. Aruncă inelul şi cutia în fundul sertarului şi se tolăni în pat. Luă telefonul. “Sunt Sofia, momentan nu pot răspunde, dar lăsaţi-mi un mesaj!” La scurt timp primi un sms – “Am ajuns. Sunt unde-am stabilit! Să nu întârzii ca de obicei! Te puuup”. Se ridică din pat şi intră la duş. Stătu o oră sub jetul puternic de apă fierbinte, cu mintea goală şi sufletul pustiu, întrebându-se obsesiv “Tudore, merită?”

Flashback – “acum un an…”

Ce făceam acum un an? Mi-a venit această creaţă întrebare în minte în timp ce dereticam prin casă. Well, întrerup puţin activităţile casnice administrative ca să vă amintesc/reamintesc ce făceam acum un an, sunt singură că vă interesa! Şi nu, «O altă poveste» nu s-a terminat:)

Acum un an era tot toamnă! Geez, never thought it was, huh? Şi tot frig şi tot ploaie, doar că era un frig şi-o ploaie de Bucureşti! În Bacău la mine vântu bate altfel şi ploaia e diferită;) Mi-a placut încă de pe atunci Bucureştiul ploios şi aglomerat. Ya ya, I know, you all hate this fucked up city! Mutaţi-vă!

Acum un an aveam deja vreo 3 săptămâni de facultate, timp în care penetrasem, academic vorbind, lumea studenţiei. Mă plictisisem să povestesc atât de multe ori cine sunt, de unde vin, ce caut eu la facultatea asta, ce vreau să fac mai departe şi alte bălării convenţionale. Mă plictisisem să explic de ce Misha dacă nu sunt Mihaela, de ce n-am accent dacă sunt moldoveancă, cum se face că nu plătesc nici chirie, nici cămin and so on. Mă temeam că nici eu nu voi reţine numele tuturor colegilor, exceptându-i pe cei moldoveni, fireşte, pe care i-am reperat din prima dupâ acşient, of course:>

Acum un an…CUMPĂRAM ZIARE! Oh yes, multeee ziare, frumos mirositoare, de ţi se înegreau buricii/buricele/buricile degetelor de la tuşul ăla! Erau în jur de 7 ziare…pe zi pe care trebuia să le citim. Care noi? Noi ăştia deosebiţii, bobocii din gr.9 de la Etajul 6;) De ce noi? Pentru că nu doar noi eram şi încă suntem deosebiţi, ci şi proful de PACT. Ce e PACT? Nu ştiu exact:-?? Don’t wanna remember:D Eram mândra de ziarele mele, mă simţeam mai aproape de moşnegii din metrou alături de care citeam ziarul de dimineaţă şi când teancul de gazete s-a mărit, bunica a fost încântată de cadou – avea hârtie de împachetat şi de pus pe borcanele din cămară.

Acum un an ştiam deja să merg cu metroul! Dar încă aveam dubii la staţiile unde veneau 2 magistrale pe acelaşi peron… That was a stupid shit! Nici ce scriu indicatoarele alea nu ma ajuta foarte mult, erau nişte înşiruiri de staţii. Mi-aş fi dorit să scrie “Metrou pentru Misha către Leu!”. Dristorul crea mereu confuzii, pentru că mereu se anunţa în metrou că mergem în direcţia Dristor 2… dar în direcţia Dristor 1 nu mergeam niciodată! Până m-am prins cum e cu capetele de magistrală a mai trecut o vreme:)

Acum un an cunoşteam noi oameni care mi-au fost “prima gaşcă”, iar unii îmi sunt dragi şi astăzi, deşi am schimbat vreo câteva găşti între timp – e nevoie de puţină diversitate;) Acum un an eram îndrăgostită, da, mergeam şi eu pe stradă visând cu ochii deschişi, păşind de parcă pluteam şi zâmbind mereu ca o tâmpă! But I’m ok now!

 

O altă poveste… (V)

Trecuse ora prânzului, dar nu ştia cam cât e ceasul şi îi era prea lene să se dea jos din pat să afle. Îşi aminti noaptea ce trecuse şi-şi simţi sufletul golit de durere şi plin de fericire. Se ridică din pat şi trase obloanele. Camera se inundă cu un soare puternic şi îmbietor cum nu mai fusese de zile bune. Sofia lipsea din pat. O strigă, dar nu primi nici un răspuns. “O fi la jogging”, îşi spuse în gând. Era un obicei vechi al ei să alerge de dimineaţă sau seara târziu – era, ciudat sau nu, o relaxare pentru ea, dar, ca toate femeile, avea şi obsesia greutăţii deşi nu era cazul cu siguranţă. Tudor zâmbi ştrengăreşte vizualizându-i trupul gol, cu liniile acelea senzuale, formele ca desenate de mâna unui artist desăvârşit, pielea fină şi mereu mirosind a ceva dulce, gâtul lung, bustul destul de generos, abdomenul sculptat în care uneori îşi imagina că va lua fiinţă fiul lui, fundul obraznic şi picioarele lungi…”E a mea!”, îşi spuse plin de iubire şi încântare şi se îndreptă spre dressing. Deschise uşile în cautarea unor pantaloni şi a unui tricou cu care să-şi acopere goliciunea. Sufletul îi îngheţă!

* * *

Se uita ca un tâmpit la rafturi şi nu reuşea să facă nici un gest. Voia să-şi adune gândurile care dispăreau rând pe rând, făcându-i parcă loc celui din urmă gând, cel mai groaznic şi mai îngrozitor. Nu voia să se gândească la aşa ceva. Sufletul său refuza şi încerca disperat să blocheze astfel de idei şi nici mintea nu-l ajuta pentru că era amorţită. Hainele şi toate lucrurile Sofiei lipseau.

O altă poveste… (IV)

Intră în dormitor, se aşeză în genunchi şi-i sărută picioarele. Îşi aşeză capul în poala ei, iar ea îşi trecu degetele lungi şi subţiri prin părul  lui.

- Iartă-mă! De o mie de ori iartă-mă! Am ajuns să mă urăsc pe mine, dar pe tine n-am încetat niciodată să te iubesc!

- Nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi, nici nu vreau să mai ştiu! Îmi doresc doar să uităm ultima perioadă şi să revenim la cum am fost.

- Nimic nu m-ar face mai fericit… Vreau să mă ierţi şi să mă laşi să te iubesc în continuare!

Sofia îi acoperi buzele cu degetele ei. Îl sărută pe frunte, pe ochi, pe obraji, pe gât, încercând parcă să-i acopere fiecare părticică a chipului cu sărutările ei! Tudor o luă în braţe şi o întinse pe pat. Îşi plimbă mâinile mari şi neobişnuit de moi pentru un bărbat peste trupul ei. Treptat, toată tensiunea acumulată în ultima perioadă se transformă în pasiune. Uitau să mai respire, captivaţi în vâltoarea atingerilor şi sărutărilor, erau un singur trup, o singură minte şi-o singură inimă care batea acum mai repede ca niciodată, iar bătăile parcă fredonau un cântec de dragoste. Se redescopereau, aşa cum se descoperiseră fix cu un an în urmă. Cine-ar fi crezut că aniversarea lor mult aşteptată îi va găsi mizerabili şi nefericiţi si apoi îi va uni într-o împăcare mai dulce ca râurile de miere ale Raiului… Târziu în noapte au adormit îmbrăţişaţi, fericiţi, eliberaţi şi mai uniţi ca niciodată.

O altă poveste…(III)

Trecuseră aproape 3 ore de cand începuseră discuţia. Stătea fiecare în câte un colţ al camerei, ea cu mâinile la urechi şi faţa ascunsă între genunchii strânşi la piept, el cu faţa la colţ, capul plecat şi ambele mâini ridicate, sprijinindu-le de perete, cu privirea pierdută în tapetul scump, ales cu atenţie de ea. Telefoanele sunaseră în disperare, dar cine să le audă de urlete şi ţipete… Nu ştiau exact ce şi-au spus, ce şi-au reproşat, n-au reuşit nici acum să-şi păstreze calmul şi să se asculte. Se urau! Se urau fiecare pe sine, aveau trăiri sinusoidale, treceau de la a se învinovăţi singuri la indiferenţă sau resemnare şi toate astea în decurs de câteva minute.

Sună telefonul fix. Se uitau amanâdoi la el, dar nici unul nu s-a grăbit să răspundă. Intră robotul şi vocea Smarandei se auzi: “Copii, sper că sărbătoriţi cum trebuie, dacă nu, vin peste voi cu o sticlă de vin, două, trei! La mulţi ani, monkey man şi monkey girl!”. În cercul de prieteni erau cunoscuţi ca fiind “cuplul-maimuţă”, pentru că aşa se alintau ei. “Va iubesc, simpaticilor!”, încheie Smaranda şi bipul robotului făcu loc unei tăceri apăsătoare. Ea se ridică de pe podea şi alergă în dormitor. Se aruncă în pat şi-şi înabuşi hohotele de plâns în pernă. Din living el o auzi plângând şi gemând ca un câine schingiuit. Căzu în genunchi, îşi lipi fruntea de perete şi nu-şi putu stăpâni lacrimile.

* * *

Casa răsună pe acordurile unei melodii. Făcu ochii mari, se opri din plâns şi ciuli urechile. «Şi te iubesc cu milă şi cu groază, tot ce-i al tău mi se cuvine mie, ca un nebun de alb ce capturează, regina nopţii pentru veşnicie» – erau versurile melodiei care îi legase. Erau la o aniversare, multă lume, nu se cunoşteau. Când piesa asta s-a auzit în boxe, toată lumea a început să vocifereze şi să ceară să fie schimbată. Ei doi au fost singurii care s-au ridicat de la masă şi-au spus în acelaşi timp “Las-o să cânte!”.

O altă poveste…(II)

Şi-a aruncat pantofii din picioare şi-a fugit în baie. El şi-a luat o bere din frigider şi s-a aşezat pe canapea. O auzea plângând, dar nu schiţă nici un gest. După 10 minute, a dat să se ridice, să se ducă la ea – ura să o audă plângând! Dar se aşeză la loc, auzi apa de la duş curgând. Plângea şi râdea în acelaşi timp şi apa fierbinte îi înroşise pielea creolă. Se amuza de naivitatea ei – încă spera ca el să intre pe uşă şi să-i şteargă lacrimile.

Nu ştia nimic. Nu ştia ce voia, nu ştia ce-i lipsea, nu ştia de ce, era ca într-o pădure scăldată noaptea în ceaţa deasă. Simţea că are sufletul greu, ca de plumb şi o durere surdă răbufnea dinauntrul său. Cu ochii aţintiţi pe poza lor sărutându-se pe vărful muntelui, îşi prinse un deget de la mâna stângă. Auzi un mic pârâit de oase şi faţa i se înroşi brusc. Avea impresia că îşi va transpune durerea din suflet în cea fizică – îşi dădu degetul mic peste cap, dintr-o mişcare scurtă.

* * *

Ieşi din baie cu ochii roşii de plâns, încă suspinând. Durerea lui se dublase, scoţându-l din minţi.

- Te-a plouat puţin şi plângi ca o muiere proastă!, îi zise ei, fixând în continuare fotografia de la munte.

- Nu te mai recunosc! Eşti gol pe dinăuntru…

- Nici tu nu eşti tocmai cum te-am cunoscut şi cum am crezut că eşti – Sofia atentă şi plină de dragoste a fost doar un teatru! Acum simt că dorm lângă un sloi de gheaţă. M-ai păcălit, ce pot să spun…

- Ştii bine că nu e aşa şi nu înţeleg de ce îmi arunci astfel de vorbe! Trăiesc altături de o fantomă a celui de care m-am îndrăgostit! Una îngrozitoare… Ce s-a întâmplat cu tine??? cu noi…?!

- Nu ştiu ce vrei de la mine! Eşti nebună!

Vru să-i răspundă, dar glasul i se înecă în suspine şi lacrimile îi şiroiau pe obraji. Se opri lângă fereastră şi-şi lipi fruntea de geam, parcă ascultând ploaia de afară. El se ridică de pe canapea şi se apropie de ea. Voia din tot sufletul s-o strângă în braţe, dar se simţea paralizat şi nu făcu nici o mişcare. Se ura pentru cuvintele spuse, la fel cum gândea şi ea. Se iubiseră ca tâmpiţii şi-acum nu reuşeau să se regăsească…

O altă poveste…(I)

Fusese o săptămână ploioasă, cu vreme mohorâtă, care te făcea să devii la fel ca ea – fără culoare. Era sfârşitul verii şi parcă odată cu ea se sfârşise şi cheful de viaţă, veselia, nebunia nopţilor încinse de vară. Fuseseră la mare, la munte, n-ar fi putut spune că nu s-au distrat, dimpotrivă, avuseseră parte de mai multă bună dispoziţie decât în ultimii ani. Trecuse prima lor vară împreună.

Venea de la birou. Îşi căra singură laptopul prea greu pentru constituţia ei mignonă. Dar era atât de prinsă în gânduri că nu-şi simţea mâna amorţită de durere. Avea un eveniment foarte important de organizat într-un timp foarte scurt, iar şefii o presau zilnic. Ar fi fost ok, era obişnuită să lucreze sub presiunea timpului şi a exigenţelor conducerii. Era cea mai bună din agenţie. Dar altceva o neliniştea şi-i ocupa gândurile…

* * *

Începu să plouă. Mergea cu mâinile în buzunare şi privea înainte, în gol. Era obosit după 10 ore de muncă, îl dureau ochii de la calculator şi nu mâncase nimic. Ţigările îi amorţiseră stomacul şi cafeaua mintea. Reuşise să obţină o colaborare foarte importantă pentru firmă, care-i propulsa în topul celor mai buni din domeniu, la nivel internaţional. Dar nu se putea bucura, era doar mulţumit, atât. Îşi aprinse o ţigară. Tunetele şi fulgerele anunţau o ploaie torenţială, care a şi început. Dar lui nu-i păsa, n-a deschis umbrela, nici nu s-a gândit. Era îngândurat. Şi preocupat de altceva…

“Tudor…Tudor, umbrela!!!” Ca trezit din visare, clipi de câteva ori şi se uită în stânga lui – nimeni. “Tudor!”, auzi din nou vocea aproape stinsă. Se întoarse şi o văzu aciuată sub un plop, plouată şi zgribulită de frig. Scoase repede umbrela şi o deschise. Îi luă laptopul din mână, ea îl luă pe el de braţ şi intrară pe Aleea Uitării, unde locuiau.

Concert Missy Elliot în Bamboo Mamaia

Ar trebui mai întâi să încep cu…începutul, logic:)) Mai exact, am câştigat, împreună cu alte 4 fete, un loc în echipa Divercity Cafe! De joi a început, pentru noi, DC Summer Internship!!! Which is COOL!:D:D:D Va fi o vară plină de energie, articole, interviuri, concerte, prietenie şi multe alte lucruri de bine! Cel puţin noi asta ne dorim;) Şi ca să marcăm cum se cuvine începutul acestei experienţe, am purces într-o aventură de-o noapte despre care voi scrie în cele ce urmează.

Mulţi ştiu că vineri a fost seara MISSY ELLIOT în Bamboo Mamaia! Dar nu mulţi au fost la fel de norocoşi să şi ajungă acolo:D DivercityCafe a fost prezent la eveniment, prin 5 reprezentanţi de seamă:))-Delia, Xonia, Corina, Mircea şi….eu:D Ei bine, pot să spun că a meritat să plec la drum după vreo 4 ore de somn şi alte câteva la muncă, să mă întorc înapoi în Bucureşti după concert şi să mă duc, chioară de somn, again, la muncă! Deşi eram gata-gata să nu mai ajungem, pentru că era destul de tentant show-ul din parcarea unei benzinării de pe autostradă, cu DJ şi animatoare:)) Dar pe la 12 jumătate ne-am făcut intrarea în faimosul club. First time there, for me! Se presupune că fiind biletul 100 ron, lumea prezentă era nu era formată tocmai din cocalari şi maţe-fripte…Dar păpuşicile de plastic n-au lipsit, băeţii  cu bani la fel, fiţe ca peste tot, în fine, întregul tacâm. A fost foarte funny să mă aflu lângă persoane ale căror ţoale, adunate ca preţ, reprezentau pensiile unui palier întreg de mosnegi, pe când ţoalele mele sfidau noţiunea de “glam”, “fiţă”, “brand” etc.:)) Anyway, sunt convinsă că m-am simţit mult mai bine decât mulţi de p’acolo, pentru că n-am avut nici un stres în a dansa cum mi-a venit, fără grijă unei fustiţe barbar de scurte, fără să mă preocupe să captez atenţia cuiva! Recunosc, am cam uitat să dansez când au intrat animatoarele pe scenă:D Iniţial păreau cam nemâncate, puţin anemice, dar erau probabil neîncălzite:)) Oricum, bune rău tipele, dar numai 2-3 dintre ele ştiau să se mişte cu adevărat! Respect pentru dansul tipei cu pantaloni de camuflaj, dinainte de concert-pentru cine a fost acolo sau pentru cine a văzut măcar filmările! She was fuckin’ HOT!:>

Cât despre concert-nu ştiam, sincer, la ce să mă aştept. Înţelesesem de la Mircea că la Lil’Kim a fost un fiasco, clubul gol, animaţie puţină şi mă gândeam că poate aşa va fi şi acum. Dar Missy Elliot e un artist cu “ştate vechi” în industrie şi e cam greu să nu fi auzit de ea! Aşa că publicul a fost numeros, multe vedete, dar nu numai!  Cam lungă aşteptarea până să înceapă show-ul, dar a meritat! Missy e o explozie de energie, deşi are 39 de ani!!! A coborât de pe scenă şi a făcut o tură de club, printre oameni, ca să ridice piţipoancele de pe scaune şi să danseze toată lumea! Dar piţipoancele sigur n-au înţeles o boabă de engleză!:)) Dansatorii…oh mamma, dansatorii…WOOOOOOOOOOOW!!! N-am cuvinte sa spun mai mult! Au fost momente când uitam să mă mai uit la Missy şi eram focusată pe dansul trupei! FFFFF tare! Ţinutele au fost şi alea tari rău! You can look damn good without showin’your ass, tits and all your skin! Cam mult Adidas…posibil ca şi în talpă să fi avut câte un logo Adidas, who knows:-?? Sunt invidioasă, fireşte:))

N-am să dezvolt subiectul legat de public şi de cât de activ/inactiv a fost! Pentru ca mi-e somn şi pentru că, aşa cum i-am răspuns unui cititor pe DC, nimeni n-a fost acolo pentru a studia publicul, ci punctul de interes a fost Missy Elliot şi al ei super show! Concertul a depăşit aşteptările noastre, vedetele autohtone prezente acolo sper că şi-au luat nişte notiţe, dar oricum, va fi greu ca cineva să se apropie măcar puţin de ce înseamnă această artistă! Să nu uităm că discutăm despre o artistă complexă, câştigatoare a 5 premii Grammy, 2 premii American Music Awards, 7 premii de la MTV, zeci şi zeci de nominalizări şi alte premii câştigate! Vorbim despre Best Female Hip-Hop Artist cu adevărat! O femeie care nu doar cântă, ci este şi compozitor şi producător pentru alte nume mari ale muzicii!!! She’s a real black woman!!!

Eu mă voi opri aici cu acest post, mâine începe o nouă săptămâna la Divercity Cafe! Vă invit să citiţi recenzia scrisă de Mircea şi să vedeţi fotografiile de la concert aici şi câteva filmuleţe aici! Conclusion:Missy Elliot rullzzz!